en fr
RRDJ nr6 universul juridic magazin
Newsletter
Vreti sa fiţi la curent cu promoţiile Editurii Universul Juridic? Scrieţi mai jos adresa dvs. de email.
Aboneaza


Universul Juridic magazin
Revista Română de Jurisprudenţă
Principii de publicare
 


Revista Română de Jurisprudenţă (RRDJ) se înscrie în gama periodicelor de specialitate, propunându-şi să reprezinte un spaţiu interactiv, de dezbatere a tendinţelor din practica judecătorească ori, acolo unde aceasta se caracterizează prin caracter neunitar, un loc în care practicienii şi iniţiaţii să propună şi, mai ales, să argumenteze Soluţia.

Pe adresa Redacţiei pot fi trimise, de preferat în format electronic, hotărâri judecătoreşti, expediate în întregime, care, pentru sublinierea interesului ce ar justifica publicarea, ar fi de dorit sa fie prefaţate de "pilule", adică de un extras din considerentele hotărârii, după tipicul uzitat în culegerile de jurisprudenţă.

Este important ca hotărârile trimise să fi fost pronunţate, pe cât posibil, în ultimele 6 luni şi, de asemenea, să fie definitive şi irevocabile, colaboratorul fiind rugat sa precizeze explicit ori de câte ori această condiţie nu este satisfacută.
"Prelucrarea" hotărârilor trimise de colaboratori, care presupune, printre altele, "anonimizarea" identităţii completului de judecată şi a părţilor, precum şi, dacă este cazul, rezumarea hotărârilor, revine Redacţiei.

... citeste mai mult